Sing, sing, sing to the slaves! Sing to the slaves that Rome buuurns!

Care este reacţia potrivită după ascultarea unui astfel de canţone? Un prelung oftat horcăit şi îmbibat în salivă.

Un mic dezacord al Momentului

Inversarea vechii realităţi nu e respectată în mod cinstit de omul postmodern.

E frustrant pentru mine, ca observator, să aflu că acel „iubeşte-ţi aproapele la fel cum te iubeşti pe tine însuţi” se transformă în cele mai diverse şi de nedorit ipostaze. Frumos ar fi să poţi pune semnul antonimiei la nivelul întregii afirmaţii şi să „îţi urăşti aproapele aşa cum te urăşti pe tine însuţi„. Însă omul este o creatură bizară şi mediocră care „se urăşte pe sine aşa cum îşi iubeşte aproapele” sau „se iubeşte pe sine aşa cum îşi urăşte aproapele„. Nu pot decât să încerc să îl ajut oferindu-i… :

Dumnezeu ascuns în Feroasele Negre

1. Mai mult face un nume bun de cit untdelemnul mirositor, si ziua mortii de cit ziua nasterii.
2. Mai bine sa te duci intr-o casa de jale de cit sa te duci intr-o casa de petrecere; caci acolo iti aduci aminte de sfirsitul oricarui om, si cine traieste, isi pune la inima lucrul acesta.
3. Mai buna este intristarea decit risul; caci prin intristarea fetei inima se face mai buna.
4. Inima inteleptilor este in casa de jale, iar inima celor fara minte este in casa petrecerii.
5. Mai bine sa asculti mustrarea inteleptului de cit sa asculti la cintecul celor fara minte.
Ecclesiastul 7.

J.S.B.

1. În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul.
2. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau
3. Şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”

Isaia 6.

Malo periculosam libertatem quam quietum servitium

… adică mai bine o libertate trăită intens în teamă şi pericol decât o pace sclavagistă şi călâie.

Este într-adevăr revoltător faptul că Obama a primit premiul Nobel pentru pace. Ce a făcut el ca să aibă acest merit? Programa pacifistă pe care o anunţa în timpul candidaturii nu o respectă deloc, ba chiar dă semne că ar vrea să schimbe macazul dinspre Irak către Iran ca să nu mai vorbim de [necesara de altfel] suplimentare cu trupe în Afghanistan. Aşadar pentru ce i-a fost decernat? Doar pentru a nu lăsa valul acesta al adulaţiei şi freneziei obamice cu mare priză la public să le scape celor din comisia Nobel – marketing? Ar fi o mare risipă de timp şi intelect să fie aşa dar până la urmă nu ar fi deloc surprinzător. Este însă liniştitor într-o oarecare măsură când ne gândim câtă relevanţă mai are acest „premiu”. Pentru asta ne putem uşor uita la câţiva din semizeii cu care el împarte panteonul Păcii.

Nelson Mandela, Yasser Arafat, Kofi Annan, Jimmy Carter, Al Gore.

Q.E.D.

Obamei nu i se potriveşte altă descriere decât aceea că este o caricatură a unui Lucifer îngâmfat pe dos, pidosnicul păcii…

Cu dedicaţiune cumva ironică:

Homo Capitalistus

Există o şansă foarte mare ca eu, pseudoiudeul, să plec în cursul acestui an în Guineea Ecuatorială pentru a munci pe şantierele acelei patrii. Dragul meu tată este aproape de a contracta nişte lucrări pentru relativ fragedul petrostat fapt care m-ar făcea să las instant privirea jos de la cioara de pe gard către vrabia din mână. Şi să plec pentru vreo trei ani, cu eventualele întoarceri ocazionale.

Sunt încercat de un sentiment de extaz şi un presentiment inegalabil. Mă simt ca şi temerarii vremurilor de odinioară. Avanti!

Este oare necesar să ne raportăm la Hristos prin mediile proxime şi pseudoproxime acestuia? Să ne hrănim din reflecţia altora a Luminii Sale mai mult decât din însăşi Ea? Opacitatea mediilor de reflexie este mereu un lucru uşor de tăinuit printr-un exces al propriei lumini, radiant luciferice. Iar când Cuvântului îi sunt adăugate cuvinte, ne trezim împovăraţi de o povară neliniştitoare şi apăsătoare şi ne întrebăm de ce noi nu putem păşi pe ape.