J.S.B.

  1. În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul.
  2. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau
  3. Şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”

Isaia 6.

Dintre toţi serafimii, lui Bach i-a fost îngăduit să nu îşi acopere faţa cu cele două aripi ci să compună cu ele Muzică. Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această mică „graţiere”.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Schwarzmann Skinski

2 răspunsuri la „J.S.B.

  1. Lanternativa

    The Monstruosity of Christ!

  2. EL sub chip uman propune oamenilor cele mai mari torturi pentru ca ei să căpete mântuire.

    Da, monstruozitate. Dar nu pot să mă dezlipesc de ea! 🙂

    E monstruos mai ales când mă silesc să privesc dintr-un punct distant societatea, de undeva de de-asupra şi ajung să văd în întregime chinurile mizerabile ale unor viermi care gâlgâie şi molfăie puroi în gură crezând că îngâimă rugăciuni. Nu pot acţiona pentru că nu au mâini ca să acţioneze, toată viaţa lor e o viermuială cretină, luminată de un singur ochi negru fixat şi holbat spre aripile Marii Muşte din care s-au născut, cândva ceva mai Răsărit şi mai Frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s