Valpurgia în Oglindă

Neonaţionaliştii greşesc atunci când se pripesc să înfiereze Halloween-ul pentru simplul motiv că acesta nu ar fi indigen. Mi se pare că ipostaza în care ei se pun atunci când fac una ca asta este suspectă şi ipocrită, pentru că demonstrează lesne că nu înţeleg aspectul esenţial al sărbătorii, şi anume, dimensiunea sacră a festivităţii. Nu voi face referire în cele ce vor urma în mod necesar la răul pe care mercantilismul Occidental îl are asupra Sacrului şi, ca şi o consecinţă a acestui fapt, a văluririi lui. Chestiunea asta e discutabilă şi, până la urmă, la un nivel mult mai primitiv, lucrul ăsta există şi în ţările mai retardate din punct de vedere economic şi social cum ar fi România. Vânzarea coroanelor, a lumânărilor, a pozelor cu TOŢI sfinţii îi fac pe majoritatea acelora care vor să ia parte la ritual să piardă din vedere Mortul în sine în trimentul [ să fie ăsta opusul şi implicit rădăcina detrimentului? orişicum, treacă de la mine ] tezaurului achiziţionat. Cred că ar fi înţelept să nu cădem în ispita fariseismului. Halloween-ul, cât şi Ziua Morţilor, sunt în esenţă aceeaşi sărbătoare. Intrarea lumii naturale în sfera Întunecată a anului este percepută la fel de către Om aproape peste tot, cu oarecare nuanţări determinate de diferiţi factori culturali şi geografici.

Sing, sing, sing to the slaves! Sing to the slaves that Rome buuurns!

Care este reacţia potrivită după ascultarea unui astfel de canţone? Un prelung oftat horcăit şi îmbibat în salivă.

Un mic dezacord al Momentului

Inversarea vechii realităţi nu e respectată în mod cinstit de omul postmodern.

E frustrant pentru mine, ca observator, să aflu că acel “iubeşte-ţi aproapele la fel cum te iubeşti pe tine însuţi” se transformă în cele mai diverse şi de nedorit ipostaze. Frumos ar fi să poţi pune semnul antonimiei la nivelul întregii afirmaţii şi să “îţi urăşti aproapele aşa cum te urăşti pe tine însuţi“. Însă omul este o creatură bizară şi mediocră care “se urăşte pe sine aşa cum îşi iubeşte aproapele” sau “se iubeşte pe sine aşa cum îşi urăşte aproapele“. Nu pot decât să încerc să îl ajut oferindu-i… :

Dumnezeu ascuns în Feroasele Negre

1. Mai mult face un nume bun de cit untdelemnul mirositor, si ziua mortii de cit ziua nasterii.
2. Mai bine sa te duci intr-o casa de jale de cit sa te duci intr-o casa de petrecere; caci acolo iti aduci aminte de sfirsitul oricarui om, si cine traieste, isi pune la inima lucrul acesta.
3. Mai buna este intristarea decit risul; caci prin intristarea fetei inima se face mai buna.
4. Inima inteleptilor este in casa de jale, iar inima celor fara minte este in casa petrecerii.
5. Mai bine sa asculti mustrarea inteleptului de cit sa asculti la cintecul celor fara minte.
Ecclesiastul 7.

J.S.B.

1. În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul.
2. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau
3. Şi strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”

Isaia 6.

Malo periculosam libertatem quam quietum servitium

… adică mai bine o libertate trăită intens în teamă şi pericol decât o pace sclavagistă şi călâie.

Este într-adevăr revoltător faptul că Obama a primit premiul Nobel pentru pace. Ce a făcut el ca să aibă acest merit? Programa pacifistă pe care o anunţa în timpul candidaturii nu o respectă deloc, ba chiar dă semne că ar vrea să schimbe macazul dinspre Irak către Iran ca să nu mai vorbim de [necesara de altfel] suplimentare cu trupe în Afghanistan. Aşadar pentru ce i-a fost decernat? Doar pentru a nu lăsa valul acesta al adulaţiei şi freneziei obamice cu mare priză la public să le scape celor din comisia Nobel – marketing? Ar fi o mare risipă de timp şi intelect să fie aşa dar până la urmă nu ar fi deloc surprinzător. Este însă liniştitor într-o oarecare măsură când ne gândim câtă relevanţă mai are acest “premiu”. Pentru asta ne putem uşor uita la câţiva din semizeii cu care el împarte panteonul Păcii.

Nelson Mandela, Yasser Arafat, Kofi Annan, Jimmy Carter, Al Gore.

Q.E.D.

Obamei nu i se potriveşte altă descriere decât aceea că este o caricatură a unui Lucifer îngâmfat pe dos, pidosnicul păcii…

Cu dedicaţiune cumva ironică:

Homo Capitalistus

Există o şansă foarte mare ca eu, pseudoiudeul, să plec în cursul acestui an în Guineea Ecuatorială pentru a munci pe şantierele acelei patrii. Dragul meu tată este aproape de a contracta nişte lucrări pentru relativ fragedul petrostat fapt care m-ar făcea să las instant privirea jos de la cioara de pe gard către vrabia din mână. Şi să plec pentru vreo trei ani, cu eventualele întoarceri ocazionale.

Sunt încercat de un sentiment de extaz şi un presentiment inegalabil. Mă simt ca şi temerarii vremurilor de odinioară. Avanti!