Alternativă la Politica Corectitudinii

Propun reinstituirea duelului.

Revenirea din abstractul colectivist la concretul unităţii indivizibile a societăţii – omul Vasile, omul Răzvan, omul Alexandra.

Ceea ce nu înţeleg prea bine beneficiarii acestor politici „corecte” este că ele depăşesc dimensiunea demnităţii individuale. Ele se adresează demnităţii de grup, trecând în desuetitudine pe aceea a fiecăruia în parte, anulând-o. Avem valoare doar ca parte dintr-un întreg anume. Cantitatea primează, motiv pentru care cel mai mic divizor comun al miliardelor care există concomitent pe Pământ, respectiv cifra 1, individul, devine complet neglijabil.

Anunțuri

15 comentarii

Din categoria Schwarzmann Skinski

15 răspunsuri la „Alternativă la Politica Corectitudinii

  1. Maestre, sa nu uitam ca individualismul este si el – precum colectivismul socialist – o maladie a modernitatii. Structura de baza a oricarei comunitati traditionale este familia, ca unitate organica de persoane, ferindu-se in acest fel de orice atomizare individualista.

    Pana si crestinismul autentic contrapune notiunile de „persoana” si „individ”. Daca cea dintai reflecta imaginea divina reflectata in fiinta umana, cea din urma notiune, „individul”, este doar o oglindire a omului cuprins de hybris in societatea modern-liberala, modern-socialista.

  2. P.S.: imi pare rau ca nu am reusit sa ne intalnim cand ai venit prin Cluj, insa nu avusesem acces la net de cateva zile si am vazut mult prea tarziu mesajul tau (poti sa stergi comment-ul asta) 🙂

  3. Lanternativa

    demnităţii de grup – asa ceva nu exista. Cred ca este una dintre cele mai prostesti inventii moderne, ridicata la statutul de state-of-art de catre Net. Nu stiu daca ai / ati ascultat episodul despre Wikipedia pe care l-am pus pe Lante… Exact despre asta este vb.

  4. Pingback: Alternativă la Politica Corectitudinii | Secolul 21 ~ 21st Century

  5. din pacate cred ca si ideea de individ a devenit la fel de cliseizata ca si cea de minoritate. are dreptate mai unul dintre comentatori, cu observatia ca respectivul concept isi are originile in Iluminismul francez.

    cat despre diferenta dintre individ si persoana, biserica are tot interesul sa le opuna fiindca, pana la urma, persoana asa cum o percepe biserica este mai degraba o parte dintr-un intreg, respectiv din divin, pe model semantic.

  6. Întai și întâi, trebuie să recunosc acest post ca fiind mai degrabă unui impulsiv, scris în urma unei discuții avute cu un prieten din care nu am ieșit cu prea multe argumente, atâta doar că m-a înflăcărat subiectul. 🙂

    Lanternativa, dă-mi, te rog un link către articolul despre Wikipedia, pentru că Internetul de care am avut parte în ultima lună a fost primitiv, slow-paced. Și am evitat orice interacțiuni care depășesc sign in – Yahoo, Youtube și verificatul stării vremii. Mulțumesc anticipat!

  7. Lanternativa

    Uite o chestie interesanta: Herta Müller despre individualism si regimele totalitare.

  8. Horia, va trebui cu proximă ocazie să ne cinstim reciproc cu câte un pahar de vorbă. 🙂

    Ar fi, de altfel, și cea mai ușoară metodă pentru mine de a afla distincția dintre persoană și individ. Momentan, dacă nu cumva greșesc, văd că cel din urmă este cel dintâi amputat de la Dumnezeu – ca să zic așa.
    Însă în ce mă privește, fiind cumva distanțat de cursul dezbaterilor filosofice care au tratat acest subiect nu am fost conștient de contrastul amintit mai sus. Pentru mine, persoana și individul sunt sinonime. Privește-l ca pe o consecniță a ignoranței mele. 🙂

  9. Lanternativa, eu am avut un ”an Sabatic” în care am refuzat orice contact cu Wikipedia. E drept că argumentul meu principal era de altă natură decât cele amintite în interviu, însă mă mai întrebam și eu în sinea mea din când în când: câtă putere de autocorijare are o astfel de entitate? Probabil că citind subiecte tehnice, așa cum amintea respectivul și respectatul intervievat, nu prea există riscul de a te confrunta cu deraieri premeditate de la subiect însă când vine vorba de eternele probleme care subînțeleg partizanatul oamenilor – ei bine, acolo încep să devin wiki-sceptic.

  10. Amanda, când spui asta:

    din pacate cred ca si ideea de individ a devenit la fel de cliseizata ca si cea de minoritate.

    … la ce te referi, mai exact?

  11. Phosphoros

    Ai dreptate in ceea ce priveste intuitia ta privitoare la distinctia dintre individ si persoana. Totodata, aceasta din urma presupune si ideea de comunitate – privita ca o comuniune sacra -, de aducere impreuna a elementelor „individuale” disparate. Singur si insingurat, omul este un individ. Rupt de „aproapele” sau, dar si de dimensiunea transecendenta el devine doar un atom disparat intr-o lume franta a indivizilor. In schimb, intr-o comuniune pe orizontala – cu semenii – si pe verticala – cu Sacrul – el devine o persoana, alaturi de alte persoane.

    Ia uite ce spunea teologul D. Staniloae in privinta aceasta: In comparatie cu „individul”, „persoana” traieste in comuniune cu alte persoane in asa chip, incat vietile lor se impletesc: persoana nu stie unde incepe viata sa si unde se sfarseste a celuilalt… ca intr-un continuum… Eu nu pot fi, nu pot exista fara celalalt, si celalalt nu poate exista fara mine. Nu este bucurie intr-o viata izolata si separata de semeni. Niciodata nu vom putea trai singuri. Chiar daca gandim despre altii uneori cu ura sau la modul critic, planuind a-l folosi pe celalalt exclusiv pentru scopurile noastre, si tot avem nevoie de cineva, de un „altul”. In nici un chip nu ne putem lipsi de prezenta cuiva, de prezenta „celuilalt”. Am nevoie de celalalt si celalalt are nevoie de mine. Intre persoane nu exista granita; intre parinte si copil nu exista granita, asa dupa cum nu exista limitari intre barbat si femeia sa, intre sot si sotie…, aceasta este comunitatea ridicata la rangul de comuniune, de impreuna urmare. Intr-un fel toti suntem plecati si supusi unii altora, dar in supunerea comuniunii nu suntem anihilati. In singuratate noi suferim. Chiar individualistul, narcisistul insusi, nu se simte bine fara altii. El trebuie sa gandeasca despre altcineva chiar daca pe acesta il concepe ca inferior. Astfel, persoana nu poate fi sepa­rata de persoana. Adevarata comuniune si impreuna-lucrare nu este aceea in care poporul devine o masa amorfa, cum s-a intamplat in comunism, unde nimic si nimeni nu are importanta, cu exceptia celui care detine puterea. In comuniune, cealalta persoana este pentru mine mult mai importanta decat eu insumi sunt, si, pe masura ce uit mai mult de nevoile mele, in aceeasi masura primesc si devin mai fericit, in timp ce celalalt la randul lui ma intareste pe mine prin practicarea deopotriva a uitarii de sine. Daca imi dau mie insumi importanta deosebit de mare, raman singur, pentru ca celalalt imi va raspunde la fel… si astfel noi devenim singuri, ne insinguram.

  12. Lanternativa

    Uite un doc interesant:

  13. Maestre, pe unde te ascunzi?

  14. Salutare tuturor.

    Mi-a fost dor de grota asta, aşa că am decis să mai revin prin întunecimea sa.

    Lanternativa, mi se pare absolut bestial felul în care documentarul share-uit de tine e fixat pe „God, where are you? I belive in you, why don’t you help me?” 🙂 Interesantă povestea blackerilor respectivi. Căci lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o. Amin! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s