Inversarea vechii realităţi nu e respectată în mod cinstit de omul postmodern.
E frustrant pentru mine, ca observator, să aflu că acel “iubeşte-ţi aproapele la fel cum te iubeşti pe tine însuţi” se transformă în cele mai diverse şi de nedorit ipostaze. Frumos ar fi să poţi pune semnul antonimiei la nivelul întregii afirmaţii şi să “îţi urăşti aproapele aşa cum te urăşti pe tine însuţi“. Însă omul este o creatură bizară şi mediocră care “se urăşte pe sine aşa cum îşi iubeşte aproapele” sau “se iubeşte pe sine aşa cum îşi urăşte aproapele“. Nu pot decât să încerc să îl ajut oferindu-i… :
Muzică. Te poţi vindeca prin ea atât de proasta inversare pe care ţi-ai însuşit-o cât chiar de însuşi inversare în sine. Însă niciodată nu vei rătăci, dându-i ascultare ei, pe potecile căldicele ale pierzării.
16 Comentarii
noiembrie 2, 2009 la 10:33
functionaza ceva mai simplu ..e ca si numarul ala socratic .. cunoaste-te pe tine insuti ..ca sa poti sa ii cunosti si pe altii … iubeste-te pe tine .. o vei face si cu altii … intelege-te pe tine .. iti va fi mai facil sa o faci si cu altii … bla ..et bla ..si restul vine mintenash de la sine . dureaza ceva
noiembrie 15, 2009 la 10:13
Salut maestre Schwartzman! Long time no see cum zice rumanu’…
Multi dintre noi neaga existenta aproapelui, al nostru sau al sau, de aici toata transformarea, inclusiv pe palierul urii.
Despre ura fata de ceilalti, ea este cultivata cu mai mult sarg decat iubirea.
noiembrie 15, 2009 la 23:55
Francesco, soyez les bien venus!
Da, am omis un detaliu cu adevărat important: celălalt nu există în ce îi priveşte pe mulţi contemporani. Totul e autoindus, un simulacru, Matrix – în limbajul mirenilor.
noiembrie 16, 2009 la 00:00
Emma, un singur cuvânt am:
Câtcrezicăpoateduratoatăchestiuneaastadecarevorbeşti?
noiembrie 16, 2009 la 13:52
mi se filfiie pana cand !
noiembrie 16, 2009 la 14:57
Emma, ţi se fîlfîie? Şi aici şi la umbra stimabilei Lanternative?
noiembrie 16, 2009 la 17:45
mariuse .. oshteanu meu cu alura de calugar metalist
mie mi se filfiie astazi aristocratic carevasazica 
apropos : aristocraticu asta vine de la aristocrates ala filozofistu de-a murit in lupta dintre greci si romani ???? vreau sa zic de-a murit de ciuda dupa aia … haaaaaaaaaaaaaaaaaaa
noiembrie 16, 2009 la 22:28
Oştean călugăr metalist. Uite aici o alăturare de cuvinte care mă duce cumva cu gândul la sublimii templieri. Nu mă simt vrednic. Dar aş vrea să fiu.
P.S.: Cine spui că e acest Aristocrates?
noiembrie 18, 2009 la 18:31
a fost un blöder arschloch ! tizul sau pendantul dumisale ! pt ca …daca era un altul .. multi nu faceau confuzii fundamentale intre filosofie si (h)onanie ! ( na ja .. glumetz exprimat ..meine ich jetzt mal ..sooo
)
noiembrie 18, 2009 la 19:48
Emma, te rog să mă foarte scuzi că te întreb dar: ce înălţime ai?
Nu sunt intenţii ironice tăinuite în spatele întrebării, doar o curiozitate anume.
noiembrie 19, 2009 la 09:48
Razvane , sincer , m-am derutat cumva citindu-ti comentul respectiv intrebarea . ma rog . nu m-am masurat demult . promit ca o voi face din nou
dar tu cati centimentri aduci terestru ? 
p.s. si totusi daca imi permiti umpic sa devin foarte intima – iti marturisesc ca sunt nemaipomenita la orizontala ( si verticala , depinde … de activitate evident )
acum …te pupic pe fruncea-ti da cimishorean
noiembrie 19, 2009 la 15:16
Nu am promis reciprocitate în ce priveşte acest aspect bizar şi spontan de interes dar din politeţe am să îţi răspund.
Află că eo răpesc 1,89 de metrii din creaţiunea lui Dumnezeu pe verticală.
noiembrie 19, 2009 la 15:54
aaa… dumnezeu asta simpatic si oshtenii dumnealui ce generosi au fost cu adamii ( ceea ce ma bucura ..nu zic ca nu
)
) aduc atat la orizontala cat si in verticala modesta inaltime de 166 cm .
si .. da ! e bine impresionanta statura !
eu insa fiind rezultatul unui pacatos amor carnal intre doi oameni ( umani .. pot sa le zic intocmai ? haaa
doar ca … compensez adesea verticaliceste .. gratie elegantei oferite de industria de incaltaminte plusand cu inca vreo 6/7 cm . dar nu zilnic ca mi-s mai sportiva generalment . pa !
noiembrie 22, 2009 la 13:23
Cică uriaşii din vremurile de demult erau rodul încrucişării îngerilor cu fetele oamenilor. Mă simt deci cumva descendent al nefilimilor prin statura mea.
În schimb, un metru şaizeci şi şase nu se încadrează la nefilimi – acei metişi suprarealişti [
] ci la oameni umani cum corect ai spus. 
noiembrie 23, 2009 la 17:33
e clar ! tu esti un fel da “gulivar “in tara celor buni si pitici
bine, inteleg , tipul “gulivar” e in ordine ! incearca si el pe cat posibil ce-i sta in putinta ! dar ma rog .. intelegi ? nu dupa ideologii .. dogme ..etc .. el este mai onest cu sine insusi 
a plonjat asa .. cumva in tzara micutzilor si iscusitilor oameni . ciudati .. draguti .. nostimi .. benevolenti .. si toate cele 
stii basmele .. ele .. basmele .. sunt
noiembrie 23, 2009 la 17:36
vreau sa spun cat timp ne raportam la basme .. umpic .. si desigur din cand in cand .. credem in acel final clasic si “cliseic” ca totul are un final misto
vaaaaai .. sunt intr-un filing romantic 