«Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.» Matei XXVI
(…)
Am luat şi am mâncat, mulţi dintre noi, întru amintirea Sa. Întru comuniune cu El. Dar de când necredinţa s-a aşternut peste mintea omului, a pierit şi amintirea chipului hristic desăvârşit. Iar mâncatul trupului s-a transformat într-un act dezgustător de teofagie, prin care omul se străduia continuu să ajungă dincolo de Totul divin, să vadă nevăzutul şi să poată urla cu gura plină eu sunt cel ce sunt!, de vreme ce tot ceea ce era cândva cu adevărat a dispărut. Simulacrele devin realitate în absenţa modelelor.
Îmi doresc să pot experimenta sentimentul pe care prinţul Potemkin îl trăia atunci când îşi traversa măreţele bulevarde construite opulent din faţade cartonate în spatele cărora se întindea singură dezolanta stepă rusească. O imagine aproape profetică pentru viitorul omenirii ca întreg – să vezi prin fiecare fereastră a fiecărei case acelaşi ocean uscat locuit doar de rozătoare.
Ginghis Khan este singura panoramă fericită care mai poate apărea în jurul satului Potemkin! Prin el, ori murim ori ne tămăduim şi începem reconstrucţia.
21 Comentarii
iunie 19, 2009 la 19:40
Pai fara a muri nu putem incepe reconstructia, cred eu. Iti aduce aminte de invatatura cu bobul de grau…
iunie 19, 2009 la 19:47
Procesul morţii e oricum inevitabil. Privind aşa şi referindu-mă la învăţătura cu bobul de grâu, nu rămâne decât să sper că a fost aruncat pe solul fertil şi nu între bălării sau pe drum, sub picioarele trecătorilor.
iunie 19, 2009 la 20:03
De cine/ce crezi ca depinde ca bobul sa cada unde trebuie?
iunie 19, 2009 la 20:07
“Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. “
iunie 19, 2009 la 20:33
Asa este…
iunie 19, 2009 la 20:35
Cred că ar fi o aroganţă din partea mea să ofer atribuţia sămănătorului altuia decât vântului – Duhului.
iunie 19, 2009 la 22:09
Dunkelheit este superb. Dupa acea moarte despre care scriai, life has new meaning. Dar doar dupa aceea…
iunie 19, 2009 la 23:09
…da, modelul crestin ii tot mai umbrit de artificii, ideologii si ratiuni care se bat in teorii ale formarii si existentei, iar la nivel amplu, majoritar, se transforma intr’o viziune morala ce vrea a inlatura demnitatea crestina, un fel de desertaciune sau “stepa” ca sa raman in culoarea imaginii [...] lumea e rapita de credinta, iar iubirea pt Dumnezeu devine un lucru greu, chiar rusinos de vorbit in public…totusi, ne mai dau o speranta spicele inalte si bogate de pe campia Domnului, unde s-au inradacinat “colonii” de buruieni in toate formele si directiile.
eu nadajduiesc si cred in puterea si dorinta ultimului tau cuvant din scriere….cred ca e frumos sa ajungi sa iti inveti copiii cine e Tatal spiritului lor
PS: frumoasa si scrierea reflexiva cu oglinda, promit s’o citesc mai atent la proxima ocazie, acum aleg societatea si bucuria pe care i’ar aduce’o un bac cu note mari lu’ taicamiu. O seara faina! (cu pregatire pt bac)
iunie 22, 2009 la 09:54
Ancearul
de A.S. Puskin
Într-un pustiu uscat, zgîrcit,
Înţelenit şi ars de soare,
Ancearul stă ca un cumplit
Străjer, stingher în larga zare.
În ceasul rău l-a-nfiripat
Natura stepelor, haină,
Şi cu un venin l-a adăpat
Din frunze pîn’la rădăcină.
Restul poeziei este aici. Am facut corectura “cu un venin” in loc de “cu un vecin”…
Veninul este de mai multe feluri, nu numai din cel descris in splendida poezie a lui Puskin.
iunie 22, 2009 la 18:25
Absolut off-topic:
Schwarzmann, tu reusesti sa intri pe Lanternativa?
iunie 22, 2009 la 18:52
It’s alive and kicking!
iunie 22, 2009 la 20:12
Francesco, la ce te referi când spui că veninul este de mai multe feluri?
iunie 27, 2009 la 01:55
Lucrezia Borgia ar fi putut da cel mai bun raspuns cu privire la otravuri. Dar si unele ganduri au acelasi efect, unele actioneaza mai incet, altele mai repede…
iulie 1, 2009 la 21:11
Spre ruşinea mea, nu am ştiut cine este această Lucrezia Borgia până să o caut pe Internet după ce ţi-am citit postul şi trebuie să recunosc că nu m-aş limita să o întreb doar despre otrăvuri dacă mi-ar fi dat să vorbesc cu ea pe un alt plan al existenţei. Curioasă fiinţă e astă Lucrezia Borgia!
iulie 13, 2009 la 16:47
yup lucrezia rulz. ea si cu, say, de loyola – ar pune lumea asta pe roate’n 2 timpi si 3 miscari, parerea mea.
baudrillard rulz too.
ginghis khan era om simplu, dar exponentul unor fertile contradictii de clasa care’i depaseau probabil orizontul ingust, mongoloid.
iulie 15, 2009 la 23:29
“orizontul ingust, mongoloid”?!
iulie 15, 2009 la 23:33
aveti oarece nelamuriri monsieur?
iulie 16, 2009 la 13:59
Mari. Nu inteleg ce vrei sa spui cu expresia respectiva.
iulie 16, 2009 la 16:25
well exista 2 moduri in care pot rezolva nelamurirea dvs sir: cel mai simplu ar fi sa raspund ca – acel comment fiind complet la misto – n’am vrut sa “spun” in fond nimic prin expresia respectiva.
but then again, nu pot nega un fel de logica partiala – in interiorul lipsei generale de logica a commentului. in acest sens am vrut sa spun, pur si simplu, ca monsieur khan era probabil idiot.
va stau la dispozitie pt alte explicatii, sir.
iulie 16, 2009 la 23:06
Dear strelnikov,
We are infinitely obliged by your Note: it shook away a considerable mass of darkness out of us; and is the most intelligible definite word we have yet heard on that sad – yes, indeed – subject. Faptul ca nu ati vrut sa “spuneti” de fapt nimic prin respectiva expresie, explica excelent logica partiala din interiorul lipsei generale de logica. In acest sens, nu mai sunt necesare alte explicatii aditionale.
Ever yours most affectionate,
Lanternativa.
iulie 16, 2009 la 23:13
cu multa placere sir. voi nota totusi pe marginea Notei dvs ca unicul element sad din cadrul acestui post mi s’a parut a fi alegerea muzicii.
o noapte placuta.