Arca multirasială a lui N[ew]oe

Lumea a căzut în dizgraţiile “providenţei laice” prin actele sale înguste de violenţă de foarte multă vreme. Consiliul divin al combaterii discriminării şi al altor astfel de inepţii postmoderne împreună cu cel al cocoloşirii perpetue a minorităţilor abuzate în istorie a hotărât în unanimitate totalitară să inunde lumea întru mântuirea ei. Totuşi, înainte de asta se va căuta pe baza unui formular individul care să supravieţuiască cataclismului ca şi neprihănit şi salvator - după standardele noii orânduiri mondiale -, ca un Noe al epocii postmoderne la timona arcei viitorului. Farul şi lumina călăuzitoare pentru Omul Nou se va afla în persoana sa lipsită de cusur. Este imperios necesar ca el să aibă o minte deschisă. Într-atât de largă să fie deschizătura încât să amintească de unghiul de depărtare al picioarelor unei prostituate. Pentru ca în ea să intre idei de tot felul şi de toate mărimile şi micimile. Folosindu-se de această minte, preacurvară în structura ei constituentă, el va reuşi printre altele să se împreuneze şi cu Istoria pentru a naşte idei diluate ale acesteia care să prezinte deformat şi parţial chipul dinâti al Istoriei-tată.

Strigătul de îmbarcare adresat cuplurilor rocvaive - epidermico-ideologic vorbind - a fost deja lăsat să plutească în aer de trimişii (mal’akhim) Împărăţiei monocrome a roşului aprins. “Vestea bună” a fost primită cu mult extaz de către toţi entuziaştii decăzuţi, incapabili să vadă ce se ascunde sub chipul zâmbitor al Călăreţului Calului Roşu. Iată totuşi ce era cunoscut acelora care au avut urechi să audă şi ochi să vadă:

“Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: Vino şi vez! Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.” [ Apocalipsa 6: 3-4 ]

Astfel că această decizie a chemării publice către arca salvării a avut un efect dublu, lăsând în acelaşi timp haos şi moarte în comunitatea oamenilor neutrii, pasivi, ignoranţi şi mediocrii, a căror ureche s-a păstrat tare şi a căror ochi au rămas acoperiţi de pojghiţa întunericului. Cadavrele umflate şi descompuse ale acestora au fost luate pe arcă pentru a fi utilizate ca obiecte decorative şi ca elemente alimentare fundamentale pentru noua structură ridicată între pereţii opaci ai arcei. Devorarea semenilor are loc într-o atmosferă aproape religioasă între aceşti adepţi ai călăreţului roşu.

În orice caz, odată îmbarcaţi, indivizii mântuiţi dintru mulţimea destinată pierzării vor fi conduşi în celulele lor tapetate cu tot felul de afişe în scopul etanşării… împăiate accidental cu mesaje reeducative. Albilor le va fi pusă în cameră poza cu părinţii lor imperialişti care ţin zâmbind biciul în mână, conducând pe poteca încinsă a deşertului o mână de sclavi negrii. Negrilor le va fi pusă aceaşi poză. Într-unii se va naşte ruşinea devitalizantă, în ceilalţi va creşte mânia care va urla imperios după emancipare compensatorie. Iar N[ew]oe va zâmbi cu benevolenţă, bucuros de continua progresie a fiilor lui spirituali înspre ţelul propus.

Şi anii vor trece…

Pe punte toţi vor sta la plajă din lipsa oricărei alte activităţi în încercarea de a păcăli bagajul genetic moştenit care prescrie o culoare unuia, una altuia. Toţi vor găsi o cale de consens după îndeungi încercări undeva la mijlocul paletei de culori, acoperindu-se în întregime de un roşu fraged, întrerupt ici-colo de băşici pline de puroi cauzate de expunerea îndeungă la Soare.

Iar anii…

Tot treceau fără a lăsa în urmă, departe şi depăşită, starea aceea de lâncezeală, care se întindea pe toată suprafaţa lor… În răstimp, plozi li se năşteau fiecăruia din fiecare femeie în timp ce mintea lor adormea încet-încet sub un strat gros de humus acumulat de la mortăciunile astupate în tranşeele lor cerebrale. Rolul de sacrificiu al acestei generaţii reproductive va ieşi la suprafaţă abia atunci când, atingând maturitatea, plozii vor fi aţâţaţi împotriva născătorilor lor de către salvatorul Noe. Fără a cunoaşte reflexul familiei, rupţi de la sânul mamei şi apoi crescuţi la colectiv de către cârmaci, copiii îşi vor devora părinţii de vii.

Geneza unei noi lumi va fi marcată de acest act. Iar procesul facerii reluat: apele despărţite pentru ivirea pământului, iar Omului Nou îi va fi impus să plece şi să se înmulţească şi să umple faţa Pământului, căci este bine.