Despre Schwarzmann Skinski şi ale sale politichii

Phosphoros, dacă e să mă iau după gura lumii, sunt de dreapta. Lecturile mele politice însă sunt foarte subţiri şi inconsistente motiv pentru care detaliile teoretice ale acestei drepte nu le prea cunosc. Ştiu doar că sunt dreptaci din ăştia claie peste grămadă şi că eu m-aş număra printre ei. Grămada cere vârf doar, nu? Ceea ce mă bucură mostly pentru că pe stângaci port pică. Ori e un reflex moştenit dinspre strămoşii mei care îi priveau pe oamenii care acţionau folosindu-se de membrul stâng ca pe nişte oameni blestemaţi ori e o concluzie logică la care am ajuns când, citind despre ei din nou în subţirea mea lectură politică, am aflat că au tendinţe intrusive şi fetişuri gregare şi în general predică nişte principii care îmi pică greu la stomacul meu fin de plod al burgheziei.

Cum sunt eu de fapt atunci când dreptacii îmi atribuie orientarea lor? Sunt…

  • Neîncrezător faţă de stat.
  • Individualist.
  • Cred că actul filantropic nu trebuie respins din cauza motivaţiilor adevărate ale “emiţătorului de filantropie”. E mai plăcut şi mai demn să primeşti pomană de la o structură impersonală şi şubrezită, care cu o mână ia şi cu alta dă, aşa cum e statul? [simt nevoia să precizez asta în special datorită unei discuţii purtate în contradictoriu cu una dintre profesoarele mele de limbă franceză, care îşi dădea toate silinţele să mă convingă cum că gestul filantropic e în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri rău şi lezează demnitatea săracilor oropsiţi]
  • Urâtor perpetuu al epocii ăsteia lipsite de vitalitate care este postmodernismul.
  • Iubitor al muzicii postmoderne totuşi.
  • Cred că omului inteligent căruia îi lipseşte cumpătarea nu e vrednic de a fi ascultat în special datorită uşurinţei cu care cade pradă entuziasmului “revelaţiilor spontane ale raţiunii” - deseori profund revoluţionare. Are legătură cu subiectul? N-are? Nuş… zic doar.
  • Urăsc conceptul de revoluţie. Îl corelez mereu cu prima crimă care îmi vine în minte de care am auzit recent.
  • Îmi place până acum ce am auzit vorbindu-se despre capitalism şi liberalism englezesc.
  • Tolerant, în măsura în care încerc să copiez reacţia divinităţii faţă de omul decăzut. Adică sunt un “tolerant activ” şi nu unul indiferent. Cu toate astea, nu-mi permit să declanşez o urgie Sodomo-Gomoreeică modernă. Îmi este peste puteri aşa ceva. Toleranţa însă nu. Oricât de infatuată ar suna referinţa de mai sus, tre’ înţeleasă în contextul încercării oneste creştineşti de a fi imago Dei.

Momentan nu mai sunt în stare să găsesc nimic suspect în comportamentul meu care să merite menţionat. Apropo, dacă ce am enumerat până acum sună contradictoriu din punct de vedere teoretic, îmi fac mea culpa faţă de manualele politico-etţeteriste şi declar că ăsta mi-s.

P.S: Phosphoros, dacă îţi pare că tonul e prea ludic, îmi cer scuze, intenţia nu era de a fi persiflator cât mai degrabă scrierea în felul ăsta reflectă starea mea spirituală actuală. Adieu! :)

The URI to TrackBack this entry is: http://fakejewcommunity.wordpress.com/2008/04/21/despre-schwarzmann-skinski-si-ale-sale-politichii/trackback/

RSS pentru comentariile din acest post.

6 Comentarii Leave a comment.

  1. On aprilie 21, 2008 at 4:58 pm Phosphoros Said:

    Multumesc fain pentru participare. Sa stii ca apreciez tonul ludic, avand in vedere ca si eu intentionam sa obtin o abordare similara. Am indexat, am memorat si cand campania de pseudo-inrolare va fi gata … vedem rezultatele finale :)

  2. On aprilie 22, 2008 at 2:35 am emil Said:

    Din ce-ai spus despre discutia cu profesoara, ma hazardez sa presupun ca dinsa e mai stingace, ca sa zic asa.
    Ce urmeaza nu are nici o legatura cu dinsa, e o scurta desfasurare a dedesubturilor unei astfel de mentalitati.

    Una e filantropia individului si altceva e filantropia de stat. Cea individuala e ad-hoc si reflecta pe un prim palier circumstante de moment iar pe un palier mai profund anumite principii morale. Care nu sint totusi egalitariste. E o morala discriminatorie, in engleza i-ar zice discerning ethics. Un discernamint, poftim. Si sensul de actiune al acestui discernamint e mereu determinat de raspunsul la intrebarea “va avea un efect pozitiv, va contribui in bine filantropia mea?”. De aceea, filantropia individului este extrem de importanta. Reprezinta un aspect al moralitatii in actiune, este un agent al confruntarii cu si al rezolvarii unor probleme morale practice, de zi cu zi. Disciplineaza si imbogateste existenta celui care exercita actul filantropic si prin discriminarea morala inerenta descurajeaza milogeala si incercarile impostorilor de a profita de generozitatea altora.

    Pe de alta parte, filantropia de stat este profund nociva. Absolva individul de obligatiile morale personale prin substituirea unor agentii impersonale efortului individual de a pune in balanta si de a lua decizii. Mai rau, statul ajunge in pozitia de a decreta cine merita si cine nu merita filantropie. Pe plan practic, statul isi va aroga dreptul de dijmui toti cetatenii pentru a recompensa pe cine crede de cuviinta, fara posibilitate de recurs sau sustragere din partea individului. Pe plan etic, statul se erijeaza astfel intr-un surogat al constiintei individului in numele unei societati compartimentate arbitrar in care unii merita si altii nu merita filantropia distribuita de sus, functie de motivatiile politice si sociale ale statului. E un proces care atomizeaza si dezbina societatea, corupt si in ultima instanta o alta unealta de exercitare a puterii statului in detrimentul libertatii de constiinta si valorilor morale ale cetateanului. Justificarea data de profa ta - gestul filantropic [individual] e în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri rău şi lezează demnitatea săracilor oropsiţi - e genul de perversiune tipica oferita drept justificare de stat. De ce? Pentru ca in cazul filantropiei individuale statul nu poate controla care “saraci oropsiti” merita sa fie ajutati sau nu.

    Filantropia statului creaza dependenta si parazitism. Iar celor care in mod normal ar trebui sa isi asume actul filantropic ca o optiune personala, le stimuleaza indiferenta. De aceea, un studiu relativ recent din SUA investigind cine sint mai filantropici, conservatorii sau liberalii progresisti, a ajuns la concluzia ca cei din urma nu isi ajuta semenii in aceeasi masura cu ceilalti. Poftim, tocmai cei care isi declama cel mai tare grija fata de semeni au iesit pe locul doi.

  3. On aprilie 24, 2008 at 11:15 pm Schwarzmann Skinski Said:

    Perfect adevărat de la cap la coadă tot ce spui!

    Singura problemă e că un astfel de set de principii avut în ziua de astăzi te aruncă undeva la marginea societăţii, cu stigmatul monstruosului om lipsit de compasiune pe frunte.

  4. On aprilie 30, 2008 at 8:47 pm machiavellian Said:

    “de astăzi te aruncă undeva la marginea societăţii, cu stigmatul monstruosului om lipsit de compasiune pe frunte.”

    Si? Exista destui oameni care sa te cunoasca si care cred in acelasi lucru. Plusez fata de ce zicea emil: in Political Incorrect Guide to American History, Woods zicea ca pe vremea erei Reagan, cand taxele au scazut, filantropia (individuala, evident) a crescut. Na, bateti asta, socialistilor. ;)

  5. On mai 4, 2008 at 2:02 pm Schwarzmann Skinski Said:

    Machiavellian, nu că aş avea ceva împotrivă cu stigmatizarea mea [repetată], dar de!… :P

  6. On mai 4, 2008 at 11:54 pm machiavellian Said:

    Atunci nu vaz problema :)

Leave a Comment