Despre Schwarzmann Skinski şi ale sale politichii

Phosphoros, dacă e să mă iau după gura lumii, sunt de dreapta. Lecturile mele politice însă sunt foarte subţiri şi inconsistente motiv pentru care detaliile teoretice ale acestei drepte nu le prea cunosc. Ştiu doar că sunt dreptaci din ăştia claie peste grămadă şi că eu m-aş număra printre ei. Grămada cere vârf doar, nu? Ceea ce mă bucură mostly pentru că pe stângaci port pică. Ori e un reflex moştenit dinspre strămoşii mei care îi priveau pe oamenii care acţionau folosindu-se de membrul stâng ca pe nişte oameni blestemaţi ori e o concluzie logică la care am ajuns când, citind despre ei din nou în subţirea mea lectură politică, am aflat că au tendinţe intrusive şi fetişuri gregare şi în general predică nişte principii care îmi pică greu la stomacul meu fin de plod al burgheziei.

Cum sunt eu de fapt atunci când dreptacii îmi atribuie orientarea lor? Sunt…

• Neîncrezător faţă de stat.
• Individualist.
• Cred că actul filantropic nu trebuie respins din cauza motivaţiilor adevărate ale “emiţătorului de filantropie”. E mai plăcut şi mai demn să primeşti pomană de la o structură impersonală şi şubrezită, care cu o mână ia şi cu alta dă, aşa cum e statul? [simt nevoia să precizez asta în special datorită unei discuţii purtate în contradictoriu cu una dintre profesoarele mele de limbă franceză, care îşi dădea toate silinţele să mă convingă cum că gestul filantropic e în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri rău şi lezează demnitatea săracilor oropsiţi]
• Urâtor perpetuu al epocii ăsteia lipsite de vitalitate care este postmodernismul.
• Iubitor al muzicii postmoderne totuşi.
• Cred că omului inteligent căruia îi lipseşte cumpătarea nu e vrednic de a fi ascultat în special datorită uşurinţei cu care cade pradă entuziasmului “revelaţiilor spontane ale raţiunii” - deseori profund revoluţionare. Are legătură cu subiectul? N-are? Nuş… zic doar.
• Urăsc conceptul de revoluţie. Îl corelez mereu cu prima crimă care îmi vine în minte de care am auzit recent.
• Îmi place până acum ce am auzit vorbindu-se despre capitalism şi liberalism englezesc.
• Tolerant, în măsura în care încerc să copiez reacţia divinităţii faţă de omul decăzut. Adică sunt un “tolerant activ” şi nu unul indiferent. Cu toate astea, nu-mi permit să declanşez o urgie Sodomo-Gomoreeică modernă. Îmi este peste puteri aşa ceva. Toleranţa însă nu. Oricât de infatuată ar suna referinţa de mai sus, tre’ înţeleasă în contextul încercării oneste creştineşti de a fi imago Dei.

Momentan nu mai sunt în stare să găsesc nimic suspect în comportamentul meu care să merite menţionat. Apropo, dacă ce am enumerat până acum sună contradictoriu din punct de vedere teoretic, îmi fac mea culpa faţă de manualele politico-etţeteriste şi declar că ăsta mi-s.

P.S: Phosphoros, dacă îţi pare că tonul e prea ludic, îmi cer scuze, intenţia nu era de a fi persiflator cât mai degrabă scrierea în felul ăsta reflectă starea mea spirituală actuală. Adieu!