Superficiali până la blasfemie

Focalizarea atenţiei în religie tinde să nu se mai facă asupra divinităţii cât mai degrabă asupra manifestărilor sale fizice şi a… dimensiunilor acestora, indiferent pe ce plan ar fi să fie ele. Câteva titluri sugestive care îmi vin în minte: adevăratele dimensiuni ale arcei lui Noe; greutatea echipamentului lui Goliat transpus şi convertit la combinezoanele moderne ale soldatului; Isus s-a născut de fapt cu TREI ANI mai târziu decât am fost lăsaţi să credem - decepţia decepţiilor. Concentrându-se astfel pe tot soiul de teme din astea absolut cretine oamenii cad într-un întuneric gros ca Dracu’ [ ca cine altcineva, în astfel de cazuri? ] provocat de abundenţa tuturor informaţiilor ăstora inutile care vin să le deturneze atenţia şi să le perturbe meditaţia. (more…)

Publicat în: on aprilie 25, 2008 at 9:59 am Comments (19)

Despre Schwarzmann Skinski şi ale sale politichii

Phosphoros, dacă e să mă iau după gura lumii, sunt de dreapta. Lecturile mele politice însă sunt foarte subţiri şi inconsistente motiv pentru care detaliile teoretice ale acestei drepte nu le prea cunosc. Ştiu doar că sunt dreptaci din ăştia claie peste grămadă şi că eu m-aş număra printre ei. Grămada cere vârf doar, nu? Ceea ce mă bucură mostly pentru că pe stângaci port pică. Ori e un reflex moştenit dinspre strămoşii mei care îi priveau pe oamenii care acţionau folosindu-se de membrul stâng ca pe nişte oameni blestemaţi ori e o concluzie logică la care am ajuns când, citind despre ei din nou în subţirea mea lectură politică, am aflat că au tendinţe intrusive şi fetişuri gregare şi în general predică nişte principii care îmi pică greu la stomacul meu fin de plod al burgheziei. (more…)

The raven

Îmi aduc aminte că am mai făcut asta şi pe vechiul blog, ăl’ bovannesc, şi anume am dedicat un articol special colosalei opere a lui E. A. Poe The Raven dar nu cred că ar fi repetitiv dacă aş mai face-o încă odată şi aici, în agora evreiască. (more…)

Publicat în: on aprilie 18, 2008 at 9:17 pm Comentarii (0)

David şi Goliat pe frontul postmodern

Oare ce deznodământ ar fi avut confruntarea antică dintre cele două personaje în epoca contemporană? (more…)

Opt gânduri dintr-o sută

1. Am primit o leapşă de la Radu.

2. Eu de ce nu am iniţiat niciodată o leapşă?

3. Cuvântul leapşă mă duce cu gândul la lepră.

4. Râd, deşi poate nu ar trebui, la gândul că în vechime oamenii strigau în gura mare necurat! dacă avea lepră şi vedeau de la distanţă apropiindu-se străini.

5. Hopa!… Opeth - A Fair Judgement tocmai a început să cânte pe fundal.

6. Simt nevoia să cânt ceva la chitariceasca mea electronică.

7. În ce gamă?

8. În e minor.

Publicat în: on aprilie 17, 2008 at 5:07 pm Comentarii (0)

Reductio ad… carrierum!

Care este scopul şi finalitatea sistemului educaţional de stat în afară de a cheltui sume enorme de bani?

O carieră frumoasă pentru fiecare, hi, hi, hi! Pe un deal pitoresc, cu o livadă împrejmuitoare. O, frumoasa-mi carieră ipotetică, împodobit-e-ar diplomele! [ gracias, A.dama! ]

Desăvârşirea fiinţei omeneşti e o chestie opţională, ba chiar e într-atât de opţională încât nici nu merită prea mult luată în seamă. A practica un sistem educaţional dedicat maselor nu permite aşa ceva, ce tot atât? (more…)

Publicat în: on aprilie 16, 2008 at 7:55 pm Comments (5)

Chip frumos, dumnezeiesc

Undeva în colţul camerei, în spatele umărului meu drept, şade un înger păzitor. Şi-a asumat slujba aceasta, înspre cinstea mea, încă din clipa naşterii. (more…)

Publicat în: on aprilie 14, 2008 at 8:40 pm Comments (4)