The inception, half-way

Sunt, alături de colaboratorul meu, un pseudoevreu. Aş fi zis şi emancipat, dar inflaţia de bloguri din cyberspaţiu observată în ultima vreme mă face să-mi retrag cuvintele astea de pe vârful limbii. Însă nu şi de pe vârful degetelor, pentru că altfel nu înşiram fraza de mai sus. Sec. Dar să nu ne pierdem în detalii inutile ci să trecem la miezul problemei.

Mă aflu acum în ipostaza spărgătorului de gheaţă care este constrâns, într-o manieră pozitivă ce-i drept - *points at coblogger*, să facă lucrurile pe jumătate, deci să mă scuzaţi dacă nu veţi putea pescui astăzi la copcă sau ştiu eu ce alte astfel de activităţi aduce după ea spargerea gheţii. În lipsa unei tematici în jurul căreia să pivoteze această construcţie binară, wow!, cred că cel mai bun lucru e acela de a cunoaşte câtuşi de puţin pe autorii acestui blog, în aşa fel încât să fie uşor de priceput - sper -, de unde şi până unde ideile care vor apărea risipite ici şi colo, pe întreaga suprafaţă a acestei “false comunităţi ovreieşti“.

Therefore, one half of the community:

Numele meu nonpseudoevreiesc pe care-l port în “lumea de dincolo” este Răzvan, a lu’ Luca. Sunt născut pe data de douăzeci şi cinci Ianuarie, în anul de graţie ‘90. Îmi aduc aminte acum, că tot veni vorba de data naşterii mele, faptul că mama îmi tot povestea cum că pe când încă era în incinta maternităţii, a mers cu mine până la fereastră ca să mă arate tatălui meu care aştepta pe trotuar. Atunci când a deschis geamul ca să mă afişeze ca pe rodul suprem al frământărilor avute în ultimele luni [evident că nu a făcut-o în maniera lui Michael Jackson], am fost izbit frontal de o rază de Soare, blagoslovindu-i pe toţi cu câteva bacterii proiectate zdravăn în lumea largă. Am strănutat! Inevitabil am ajuns ca de-a lungul timpului să învălui totul într-o lumină mitică şi misterioasă. Am citit că unii medievali credeau că atunci când strănuţi elimini din fiinţa ta prezenţele malefice ale demonilor; alţii credeau că sufletul este aruncat în afara trupului în momentul strănutului, existând chiar şi riscul unui deces dacă cineva nu se grăbea să ureze un God bless you!. Semn al providenţei, exorcizare sau o perpetuă coabitare cu moarte, orişicum ar fi să fie privit gestul, tot îşi păstrează natura specială.

Şi-acum o trecere graţioasă de la misterul strănutului la detaliile banale ale vieţii mele:

• locuiesc în Timişoara.
• sunt elev la liceul teoretic Jean Louis Calderon, în clasa 11-D.
• încerc să mă definesc ca fiind un libertarian în devenire.
• creştin.
• am fost deseori stigmatizat şi acuzat că sunt anarhic şi subversiv.
• ascult rock, jazz şi blues.
• sunt, în unele probleme, un meticulos patologic; cred că aş fi un criminal bun.
• intru uşor în conflict cu fanaticii expansivi care cred că ei ştiu mai bine ce e de folos şi de ajutor pentru mine.
• nu pot să înţeleg femeile.
• DELOC! Şi totuşi, cum să nu le iubeşti?
• am mereu tendinţa să mă asociez cu persoane mai în vârstă decât mine.
• cânt la chitară.
• sunt introvertit de cele mai multe ori, iar de acele puţine ori care au rămas libere, sunt exact opusul. mmm…
• îmi place, atunci când am timp, să mă joc pe computer; [ RTS-uri şi RPG-uri ]
• deşi nu am deloc o constituţie atletică, îmi place să practic sportul, începând cu banalul fotbal şi terminând exoticul, pentru noi Românii, baseball.
• sunt înalt şi relativ slab, cu plete şi barbă incipientă.
• mmm… cam atât.